Scop și obiective

Programul Compact este un program de asistenţă oferit Republicii Moldova de către Guvernul SUA prin intermediul Corporaţiei Provocările Mileniului pentru perioada 2010-2015. Programul prevede investiţii majore în eradicarea constrîngerilor care împiedică dezvoltarea economiei Moldovei, cum sînt infrastructură dezastruoasă a drumurilor şi infrastructura slab dezvoltată de irigare. Aceste investiţii sînt realizate în cadrul a două proiecte ale Programului Compact:Tranziţia la Agricultura Performantă şi Reabilitarea Drumurilor.

Programul Compact îşi propune să contribuie prin activităţile sale la reducerea sărăciei în Republica Moldova prin creştere economică. Iar scopul acestui program este orientat spre a mări veniturile prin intermediul unei productivităţi agricole sporite şi accesului extins la pieţe şi servicii prin drumuri îmbunătăţite.

Programul Compact este cel mai mare program de asistenţă de care a beneficiat ţara noastră pînă în prezent, Republica Moldova fiind al 20 stat care implementează un Program Compact. Ca să  devină eligibilă pentru investiţiile Compact, Republica Moldova a fost evaluată de Corporaţia Provocările Mileniului utilizînd 17 indicatori de performanţă grupaţi în trei categorii generale: guvernare echitabilă (drepturi politice, libertăţi civile, controlul corupţiei, eficienţa guvernării etc.), investiţii în oameni (cheltuieli în medicină şi educaţia primară, managementul resurselor natural etc.) şi libertăţile economice (mediu de afaceri, mediu fiscal, inflaţie etc.).

La 8 noiembrie 2006 Republica Moldova a devenit eligibilă pentru a beneficia de fondurile depline din partea Corporaţiei Provocările Mileniului. Atunci a demarat procesul de elaborare a  Acordului şi Programului Compact.

Programul Compact este implementat conform Acordului semnat la 22 ianuarie 2010 de Guvernul Republicii Moldova şi Corporaţia Provocările Mileniului din SUA în prezenţa secretarului de stat Hillary Clinton.

Citește

FPM Moldova Vă urează sărbători fericite! Fondul Provocările Mileniului Moldova  vă urează un an nou fericit și plin de noi realizări! Sărbători Fericite și La mulți ani!... Mai multe companii internaționale și locale sînt interesate să participe la reabilitarea sistemelor de irigare în cadrul Program Circa 30 de companii internaționale și locale sînt interesate să participe în concursurile pentru reabilitarea și supravegherea lucrărilor de reconstrucție a două sisteme centraliza... Reprezentanții AUAI au fost informați despre noile condiții ale programului de credite Compact Președinții și directorii celor 11 Asociații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (AUAI) au fost informații despre noile condiții ale Programului de credite pentru investiții în in...